Moduri de administrare a medicamentelor. Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentele se poate realiza pe mai multe cai: calea orala; calea parenterala: intravasculara, intramusculara, subcutanata, intraspinala, intratecala, intracardiaca, intramedulara, intraventriculara, intraarticulara si intrasinoviala; calea transmucosala: buco-faringiana, rectala, vaginala, uretrala, nazala, oftalmica, auriculara, pulmonara;calea cutanata.

Alegerea corecta a caii de administrare se realizeaza in functie de forma farmaceutica si avantajele sau dezavantajele administrarii medicamentelor: gradul de biotransformare la nivelul primului pasaj intestinal si hepatic, absorbtia, gravitatea bolii (acuta sau cronica), starea pacientului (constienta, inconstienta sau voma).
Astfel, dimineata, pe nemancate, sunt indicate: antihelminticele, diureticele si purgativele, hormonii glucocorticoizi.

In general, medicamentele administrate per os se recomanda pe stomacul gol, adica o ora inainte de masa sau la trei ore, dupa. Exista insa si exceptii de la aceasta regula: medicamentele iritante pentru stomac, spre exemplu antiinflamatoarele, se administreaza in timpul mesei sau imediat dupa masa.

Medicamentele stimulatoare ale secretiei gastrice, coleretice si colecistokinetice, anorexigene, hipoglicemiante se administreaza cu 15-30 minute inainte de a manca.

Se administreaza in timpul mesei sau imediat dupa masa, substituentii secretiei gastrice si la o jumatate de ora sau doua ore dupa masa, medicamentele antiacide, hipolipemiante.

Deoarece tetraciclinele formeaza chelati neabsorbabili cu ionii de calciu, magneziu, aluminiu si fier din medicamente, nu se asociaza penicilinele cu antiacidele, antianemicele sau cu produsele lactate.

Dozele de medicament variaza in functie de forma farmaceutica, de exemplu: forme lichide sau solide, de modul de formulare: cu eliberare imediata, prelungita (medicamentele retard), cu eliberare la tinta sau controlata, si de afectiune, aceasta fiind de cele mai multe ori particularizata fiecarui individ in parte.

Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un efect rapid, fiind folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare de coma sau inconstienta sau in caz de contraindicatie pentru administrare orala. In urma administrarii medicamentelor pe aceasta cale, in sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa.

Administrarea intramusculara si subcutanata presupune absorbtie care poate fi influentata de natura medicamentului si de vascularizatia zonei. In cazul injectarii intramusculare, absorbtia este mai rapida decat in cazul administrarii subcutanate, datorita vascularizatiei de la nivelul muschiului. Asadar, administrarea pe cale intramusculara si subcutanata determina un efect terapeutic mai intarziat decat la administrarea intravenoasa.
Administrarea sublingual, intranazal, intrarectal sau cutanat se realizeaza pentru efect local, a evita efectele sistemice si metabolizarea la primul pasaj hepatic.