Chiar daca nu obisnuiesti sa iti schimbi mobila in fiecare an - poate ar fi absurd sa faci asta - iti aducem cateva direcii de urmat in ceea ce priveste designul interior, sugestii de care poti tine cont intr-o noua repriza de shopping prin magazine dedicate.
Vintage, etno, raceala scandinava, home office, outdoor-indoor - sunt numai cateva dintre tendintele deco din sezonul rece 2010/2011. Mizam pe caldura, intimitate fara a uita de spatii largi, deschise si luminoase, functionalitate maxima in linii minimaliste.
Vintage
Mobila veche restaurata, linii romantice, piese complicate din lemn masiv, piese de decor care iti aduc aminte de vremuri indepartate. Cu toate ca este un stil iubit de femei, vintage inseamna mai mult decat piese vechi, ramase de la bunicii tai. Stilul vintage, atat in vestimentatie cat si in mobilier, presupune piese a caror valoare si calitate a dainuit in timp. Asigura-te ca piesele vintage pe care le ai sau intentionezi sa le achizitionezi se potrivesc ca stil cu intregul tau camin.
Etno
Caldura, semineu, miros de mirodenii - asta imi inspira aceasta tendinta. La nivel de decoratiuni interioare aceasta tendinta se inspira din estetica coloratului orient: de la india, Maroc, Asia Centrala, China, Rusia. Explozie de culoare, atat pe un fond alb cat si pe diferite nuante puternice: rosu, orange, galben. Daca totusi nu este adepta unui stil complet etno, puncteaza atunci prin cateva elemente: covoare si presuri colorate, toluri aruncate neglijent peste parchet. Mult lemn, nuante naturale si lumina difuza.
Outdoor - Indoor
Tot din dorinta realizarii unui spatiu intim, calduros, una dintre tendintele impuse in acest an este aducerea pieselor de mobiler care ar sta, in mod normal, pe terasa sau gradina, in incinta living-ului. Astfel ca, fotolii adanci din ratan, mese joase din bambus pentru cafea, ghivece mari cu plante voluminoase. Sparge spatiul dintre sufragerie si balcon largindu-ti astfel camerele. Lasa lumina sa patrunda prin asamblarea unor geamuri din folii mari.
Raceala Scandinava
Cu siguranta toate iubim "stilul Ikea", cu piese de mobilier albe, in linii romantice, extrem de functionale. Este mai mult decat o tendinta, este un stil de viata. Alege mobila alba, frumos aranjata pe pereti la fel de albi si arunca accente de culoare: perne colorate, covor pufos bej, toluri peste canapele diin material textil, cutii de diferite dimensiuni din care sa reverse reviste si dvd-uri cu filmele preferate.
Eco
A fi eco este o necesitate si un gest de responsabilitate sociala. Ce rost are sa alegi un coltar imens din piele naturala cand tot ce va face este sa iti lase un gol in cont si sa transpire sub tine? Nu mai bine alegi un coltar la fel de chic dar dintr-un material textil natural? Eco mai inseamna si inspiratie din natura: de la mobila in nuante nature, draperii cu imprimeuri florale si folii de tapet cu design vegetal.
Home office
Odata cu aparitia "meseriei" de freelancer sau liber profesionist, geografia caselor se schimba si ea. Oricare dintre noi avem nevoie de un colt unde sa punem calculatorul, dvd-urile si dosarele de la job de care vrem de fapt sa uitam. Creaza-ti asadar un spatiu ergonomic, functional si chic in care sa lucrezi in ritmul tau propriu. Un colt iti este suficient, trebuie numai ca mobila sa fie incredibil de minimalista si functionala. Foloseste fiecare spatiu de pe perete cu intelepciune: rafturi suspendate, cutii incorporate.
Tendinte amenajari interioare 2010. Tendinte mobila 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu